Pentru tema din această săptămână (”piața de dimineață, prânzul de după”), am ales să vă prezint una dintre salatele mele preferate, o salată care pune în valoare roadele estivale în supremația valorilor lor nutritive. Nu știu cum sunteți voi, dar pe mine acest prânz de după piață mă prinde în două ipostaze: cu mare chef de revoluție culinară sau cu o poftă mai domolită și tihnită, în care aleg să utilizez ingredientele proaspăt cumpărate într-un preparat care nu mă reține în bucătărie mai mult decât este cazul. Rețeta de astăzi ilustrează acest din urmă scenariu.
Dincolo de a fi un tablou culinar vesel, în culori pastel, această salată a luat naștere din realitatea unei vizite la piață, din urmă cu câțiva ani, când m-am lăsat sedusă de multitudinea de ingrediente care se cereau valorificate în preparate savuroase.
Și, pentru că nu am putut decide ce anume să gătesc, având mai multe idei beligerante în minte, nu a câștigat niciuna și m-am orientat către o salată. Dar, pentru că nu sunt o mare prietenă a simplității, am complicat puțin povestea și a luat naștere această minunăție pe care o tot repet de atunci. Am socotit că trebuie să pun în evidență roadele solului într-o salată perfectă pentru o zi toridă de iulie: proaspătă și crocantă, plină de nutrienți, dar, în același timp, sățioasă – o decizie perfectă și potrivită pentru masa de prânz.
Închei cu o amintire: pe vremea când făceam cursurile de bucătar, unul dintre profesori ne-a spus și repetat: ”învățați să faceți salate bune și nu le subestimați valoarea!”. Și ne-a dat un sfat: ”verificați calitatea unui restaurant comandând întâi o salată”. Și astăzi îmi răsună în gând aceste cuvinte de fiecare dată când socotesc că o salată e doar o salată, aparent nimic prea muncit sau impresionant, atunci când vine vorba să o pregătesc pentru blog sau alt tip de postări. Dar astăzi, când înțeleg bucătăria la un alt nivel, îi dau dreptate.
Ingrediente pentru salată (2 persoane):
- 1 bucată de 500 gr de antricot
- 100 gr brânză blue de capră sau vacă/ alt tip de brânză cu gust pronunțat
- 200 gr labne*
- Mix de frunze de salată (spălate și uscate)
- Mix de roșii
- Felii de castravete
- 100 gr fasole verde
- 3-4 cartofi noi medii
- 1 ceapă medie albă sau roșie (rondele groase)
- 1 avocado mediu
- Frunze de busuioc și mărar
- 4 căței usturoi
- 100 gr unt 82%
- 30 gr ulei de măsline
- Sare și piper negru
- Câteva frunze de cimbrișor proaspăt
- Opțional pentru decor: microplante
Ingrediente pentru dressing:
- 100 gr ulei de măsline extravirgin
- 50-80 oțet (balsamic/ de vin alb/ vin roșu)
- 1 cățel de usturoi zdrobit
- 1 lingură pesto clasic
- Sare și piper după gust
Mod de preparare salată cu antricot și blue de capră:
Spălăm cartofii bine de tot și îi fierbem în apă cu sare. Când sunt fierți, îi strecurăm, îi tăiem în 4 și îi amestecăm cu 50 gr unt și mărarul tocat mărunt.
Simultan, fierbem al dente în apă cu sare fasolea verde și o scoatem într-un bol cu apă cu gheață (pentru a opri gătirea și a păstra culoarea).
Scoatem carnea din frigider cu 30 minute înainte de gătire. O condimentăm cu piper negru proaspăt măcinat. Încingem tigaia grill, punem 50 gr unt, 30 gr ulei măsline, cățeii de usturoi, cimbrișorul și rumenim carnea pe ambele părți, întorcând-o ocazional, în funcție de preferința fiecăruia. Pentru medium rare ar trebui să atingă temperatura de 49-53°C, pentru medium de 54-58°C, iar medium well 59-64°C (înfingând termometru în partea cea mai groasă a cărnii).
Prăjim rondelele de ceapă lângă carne. Scoatem carnea pe un tocător, o condimentăm cu sare și o lăsăm câteva minute la odihnit, apoi o feliem. În fotografie vedeți o gătire medium spre medium well (fiindcă noi așa o preferăm).
Mod de preparare dressing pentru salată:
Emulsionăm uleiul cu oțetul și pesto. Adăugăm usturoiul zdrobit/ pisat și condimentăm cu sare și piper. Dressing-ul poate fi pregătit în avans și depozitat la rece chiar mai multe zile.
Asamblare salată de vară cu antricot și blue de capră:
Alegem o farfurie mare sau una tip platou. Punem labne la baza ei. Tăiem avocado felii. Așezăm peste labne, după preferințe și imaginație, mixul de frunze, roșiile tăiate felii, cartofii cu mărar și unt, fasolea verde, castraveții, feliile de avocado, frunzele de busuioc rupte, ceapa prăjită și feliile de carne. Rupem bucăți mici de brânza și punem peste restul ingredientelor. Înainte de servire, stropim cu dressing. Opțional, decorăm cu microplantele preferate (eu am ales vlăstari de mazăre).
*Labne: Se găsește în magazinele arăbești, însă îl puteți face și acasă, amestecând iaurt grecesc 10% cu puțină sare, îl puneți în două-trei straturi de tifon, strângeți bine, atârnați 8 h deasupra unui bol (se va scurge zerul, iar rezultatul va fi un labne cremos, perfect pentru această salată).
Să ne revedem cu bine la următoarea rețetă!
Cu drag,
Alte rețete de salate mai găsiți și aici.